Viaţa printre multe altele este un set continuu de întrebări, de aici s-a născut şi filosofia. Ca orice om te întrebi de unde vi , ce cauţi, spre ce te îndrepţi şi până la urma de ce mori? Ei bine, întrebarea care mi s-a întipărit în seara aceasta de iarnă târzie nu ţine cont de întrebările fundamentale puse anterior ci de o realitate a zilelor noastre: cum socializăm (comunicăm) noi şi cu cum comunicau părinţii si bunicii noştrii? Banală întrebare ar spune unii, că doar şi tu ai facebook sau twiter, messenger sau telefon. Da întradevăr şi eu le am, însă nu despre asta vroiam să scriu ci despre folosirea lor exacerbată prin care ne pierdem personalitatea. Este părerea mea fie că o să fiu criticat fie că nu şi o să mă justific. Fiind împătimit de fotografie şi mai furând de la câte un prieten de al meu un aparat foto nu de puţine ori am fost chemat : Hei nu vi să ieşim afara sa ne facem nişte poze de facebook? La prima vedere nu e un lucru rău în sine şi aici trebuie să spun şi să remarc că nu sunt un fotograf profesionist şi nici măcar amator ci doar un un novice în prim stadiu. Aici e problema, am ajuns să ieşim afară cu cei care le spunem " dragi nou" doar pentru a ne face poze care mai apoi să le arătăm prietenilor noştrii virtuali le spun virtuali deoarece spunea cineva făcând o paranteza ca un prieten adevarat nu e cel care ştie tot cea ai făcut ci cel care a fost lângă tine când ai facut ce ai facut ; închid paranteza, şi spun din nou că comunicarea dintre noi lasă de dorit, nu mai are sentimentele unei îmbrăţişări primite în momentul reîntâlnirii ci are semnul >:d< lăsat într-un comentariu chiar dacă prietena care tocmai a comentat îmi este vecina. O altă problemă este multitudinea pozelor şi a check-inurilor, vedem că sunt oameni, prieteni sau rude de-ale noastre de-ale fiecăruia care pentru asta traăesc. Poze în mall , poze cu cu mama gătind salată de fructe, cu tata schimbând roata de la maşină, eu cu roaba cărând beton, eu în lift, eu în Mac Donalds, eu in autobus, eu în toaletă, eu dormind la facultate, eu în biserică rugându-ma şi mai ştiu eu pe unde, şi asta în fiecare zi!!!! Oameni făra pic de intimitate şi fară pic de personalitate...mă întreb oare să fie mândria cauza? Trebuie să căutăm fiecare dintre noi care este viaţa noastră din afara facebook-ului şi care este viaţa pe pagina noatra virtuala!! Revenind la subiect trebuie să remarc faptul că părinţii noştri aveau alt tip de comunicare, ba prin scrisori ba prin vederi, rareori prin telefon. Ce mi se pare un aspect interesant al unei scrisori în comparaţie cu ce avem noi astăzi? Emoţia răspunsului...trebuia să treacă câteva zile bune pentru a primi un răspun şi mai ales gândurile aşezate pe foaie erau statice, erau imprimate prin propriul scris, nu era un fake luat azi de pe internet şi transpus lângă poza ca să "dea efect"..scormonind prin sertare am dat de un set de scrisori trimise de bunicul meu în perioada stadiului armatei bunicii mele, am rămas de-a dreptul uluit să văd poezii de dragoste, să văd starea de nerăbdare , emoţia viitoarei reîntâlniri, dragostea arătată prin cuvinte simple de o complexitate uluitoare..sau vederi cu salutari de la Cluj sau de la Constanta din taberele de vară... Atunci nimeni nu vâna like-uri sau le cerşea, atunci emoţia din spatele unei poze era transpusă în câteva cuvinte care iti inmuiau genunchii la citire ,noi mâine o să ajungem să ne înstrăinăm unul faţă de celălalt încât şi rugăciunile către Dumnezeu de seara sau dimineaţa o să le postăm undeva pe un site de socializare şi o să aşteptăm ca ele să fie şi primite de El şi ascultate şi îndeplinite poate printr-un Like...Trist dar adevărat...ce e de făcut? Fiecare dintre noi ştie: Iubirea făţa de noi să nu fie dusă la mândrie şi să rămână doar la stadiu de stimă iar emoţia şi bucuria, să fie sentimente împărtăşite faţa în faţa, să ieşim un pic din acest mediu virtual mincinos mai tot timpul, (Nu am văzut niciodată comentând cineva de rău o poza a nimănui decât doar aşa în glumă!!)..să ne bucurăm în fiecare zi unul faţă de ceilalţii ca în anii copilăriei , să citim o carte sub un copac , să facem o escapadă la munte fără ca cineva să ştie de noi..,sunt atâtea lucruri frumoase care pot rămâne doar pentru noi şi pentru cei apropiaţi noua...
