S-au scurs 21 de ani peste mine, cu bune cu rele am trecut prin toate. Una peste alta poate nu am fost mereu așa cum mi-aș fi dorit sau poate cei de lângă mine nu m-au lăsat să fiu cum aș fi vrut deși mai mereu mi-am urmat propriul drum ,nu de puține ori fiind și unul greșit. Cred cu tărie că mereu am căutat iubirea, acea iubire care mi-a fost furată încă de când am văzut lumina zilei. Trecând anii rând pe rând am încercat să îmi aflu moștenirea ce mi se cuvenea în cei de lângă mine, nu cerșind-o ci dăruind-o crezând cu ardoare că doar dăruind ceea ce trebuia să mi se cuvine voi fi răsplătit cel puțin cu aceeași monedă. Nu a fost niciodată așa. Am realizat cu trecerea timpului că de cele mai multe ori vorbeam despre complexitatea fericirii și a iubirii unor oameni surdo-muți, eram prins în lupta cu morile de vânt. Am fost mințit și trădat de oamenii pentru care mi-aș fi dat viața în orice clipită. De ce? Pentru că am ales să cred în ceva, în cineva , într-un ideal de bunătate de fericire, dăruind sufletul pe tavă unor oameni frumoși pe dinafară. Credința în iubire mi-a fost decăderea, risipa ei mi-a adus lovitura. Nu de multe ori am murit sub propriul meu asediu de gânduri de reproșuri. Am întors pagina și am încercat să îmi distrug sufletul crezând că doar așa nu voi mai repeta aceeași greșeală și a doua oară, însă nu a fost așa. Așa cum spuneam nici eu nu am fost mereu cel ce vroiam să fiu și spun că nu poți să crezi la nesfârșit că o piatră se va transforma într-o statuie dacă nu ai uneltele necesare și harul de a o sculpta. Am avut și unelte și har însă piatra s-a dovedit a fi una de greu de supus. Astăzi mă aflu pe un alt drum, am cotit-o de data aceasta sub îndemnul sufletului care arde sub vălul iubirii, nu de puține ori mă întreb ce e cu mine? Nu găsesc răspuns. Da așa cum spunea Păunescu
Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj și mă tem.
Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntâmplat.
