Pentru mulţi dintre noi a fi sau a nu fi înseamnă în contextul credinţei tare puţin.
În "scurta" mea călătorie de la Cluj până Acasă întâlnesc mai mereu diferiţi oameni care vin şi te abordează mereu cu ceva texte, mai mereu au de zis ceva, un amalgam de texte sau poveşti de viaţă. Toţi ar vrea să te convingă că au adevărul sau că măcar propovăduiesc "Adevărul". Stau ascult şi mereu mă minunez de gândirea umană care e în stare de orice ca să îl coboare pe Dumnezeu din unitatea lui treimică la o gândire raţională aşa încât el să nu mai fie Creator şi Proniator ci un prieten sau un "tonomat" care aduce mântuirea dacă te "înscri" la o aparteneţă religioasă. Ce este adevărul sau mai bine zis cine este Adevarul? Ei bine "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa (In 14, 6)" le spunea Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor. Sădirea în inimile noastre a credinţei ortodoxe nu a fost un lucru barbar sau lipsit de propria noastră conştiinţă ci s-a desfăşurat prin vrednicia părinţilor şi a bunicilor noştrii care şi-au dat viaţa pentru noi, putere de martiriu venită din însuşi jertfa de pe cruce a Celui care ne-a arătat noua calea desăvârşirii. El este exemplu suprem. El se identifică astăzi şi la fiecare Sfântă Liturghie cu pâinea şi vinul. Unde este Dumnezeu. Este în noi ca temple ale Duhului Sfânt , sau lângă noi în Sfântul potir aşteptând frângerea inimii noastre. Dumnezeu nu se va indentifica niciodată cu vre-un "partid politic" sau cu vreo aprtenenţă religioasă care ţi-L aduc pe Hristos prin pliante sau prin bunuri materiale ori bani. Este un Domn. O credinţă, Un botez, nu o spun eu o spune Sfânta Scriptură. Oare cine sunt eu, tu , noi în acest context?